Supa de oase (bone broth)
Supa de oase este o alegere excelentă pentru un mic dejun ușor și hrănitor (cina sau prânz), mai ales dacă nu îți place să mănânci dimineața, daca vrei o alternativa ușoară, sau dacă ești în deficit caloric.
Bogată în colagen, minerale și aminoacizi esențiali, această supă ajută la susținerea sănătății intestinale și a echilibrului hormonal, în timp ce îți oferă energie și sațietate.
Poți să o consumi simplă sau să adaugi creatină pudră pentru a sprijini masa musculară și performanța fizică.
Rețetă
Ingrediente
1 kg oase de vită sau de porc
500g gheare de pui
100g morcovi
100g țelină apio
100g ceapă roșie
100g turmeric proaspăt
50g ghimbir proaspăt
50g usturoi
50g lămâie
100ml oțet de mere
10g sare de Himalaya
5g boabe de piper
3g cimbru uscat
6 litri de apa
Instrucțiuni
Spală bine oasele și ghearele, apoi așază-le într-o tavă. Coace-le în cuptor la 200°C timp de 40 de minute pentru un gust mai intens.
Curăță și taie legumele in bucăți mici. Pregătește toate ingredientele pentru a le avea la îndemână.
Pune oasele coapte într-o oală sub presiune, adaugă legumele, condimentele și umple cu apă până la linia maximă (6L).
Fierbe timp de 1 oră la presiune înaltă. Dacă folosești o oală obișnuită, lasă la fiert 6-8 ore la foc mic.
După fierbere, strecoară supa printr-o sită fină și îndepărtează solidele.
Bea 250-500 ml de supa ca atare la micul dejun sau folosește-o ca bază pentru alte preparate. Se poate păstra la frigider până la 5 zile sau se poate congela în porții mai mici pentru utilizare ulterioară.
Poftă bună!
Ca de obicei, acestea sunt gândurile și ideile mele, nu sfaturi medicale. Te încurajez să îți creezi propriile rețete sau să cauți unele care se potrivesc nevoilor tale. Eu doar îmi împărtășesc rețetele, cu speranța că voi inspira pe unii dintre voi să facă alegeri alimentare mai sănătoase.
Te rog să reții că avem cu toții nevoi nutriționale diferite și că alimentele ne afectează în moduri distincte. Dacă nu ești sigur(ă) care sunt cele mai potrivite alimente pentru tine, nu ezita să programezi o consultație telefonică gratuită.
Multă sănătate,
Ioana