Salata Murată rapid de ridichi si morcovi (in Oțet, nu Fermentată)
Înainte să vorbim despre rețetă, hai să ne oprim puțin și să admirăm aceste ridichi. Culorile sunt aproape ireale — roz intens, mov profund, verde vibrant. Și nu, nu este colorant alimentar și nici vreun filtru fancy. Aceste culori sunt 100% naturale. Aceste ridichi au fost plantate, crescute și recoltate de mine, în grădina mea organică. Soiurile sunt:
Pusa Gulabi – ridichea cu miez roz intens, absolut spectaculoasă
Pusa Jamuni – cu miez mov profund
Ridiche japoneză Wasabi – verde deschis, crocantă și ușor iute
Toate semințele provin de pe rareseeds.com, fără îndoială site-ul meu preferat și, în opinia mea, unul dintre cele mai bune din lume pentru semințe rare, heirloom și cu adevărat speciale. Să le vezi crescând, sa le recoltezi, iar apoi să le tai și să descoperi culorile din interior, nu își pierde niciodată magia. Natura chiar nu are nevoie de ajutorul nostru ca să fie frumoasă.
De ce murate, nu fermentate? Dacă mă cunoști, știi deja că sunt fermentationist certificat. Alimentele fermentate fac parte din viața mea de zi cu zi. În orice moment, frigiderul meu conține de obicei:
varză murată făcută în casă
kimchi
muștar fermentat
oțeturi crude, fermentate
și multe altele… spre disperarea soțului meu :))
Așa că da, teoretic, aș fi putut să fermentez aceste ridichi. Dar adevărul este acesta: când mănânci deja multe alimente fermentate, uneori îți dorești ceva diferit. Nu totul trebuie să bolborosească, să se acrească și să fermenteze săptămâni întregi. Uneori, o murătură rapidă este exact ce își dorește corpul — și papilele gustative.
Murarea oferă:
o aciditate mai curată și mai luminoas
o textură mai proaspătă si crocantă
satisfacție imediată (fără zile sau săptămâni de așteptare)
Această rețetă s-a născut exact din această nevoie: dorința de contrast, nu de mai mult din același lucru.
Această salată de ridichi și morcovi murați rapid este simplă, îndrăzneață și extrem de versatilă. Combină legume crocante, condimente aromate, o dulceață subtilă și suficientă aciditate cât să completeze orice rețetă.
Nu este menită să înlocuiască alimentele fermentate — ci să le completeze. Gândește-te la ea ca la un instrument de aromă:
pentru a adăuga textura rețetelor moi gen tocănițe;
pentru a adăuga aciditate preparate grase precum steak-ul, mielul sau puiul la cuptor
pentru a adăuga culoare bowl-urilor, salatelor sau chiar sandvișurilor
Dacă cina ta se bazează pe o sursă solidă de proteină și simți nevoia de „doar o mică salată”, fără să te simți îngreunată, aceasta este soluția perfectă.
Unul dintre cele mai subestimate aspecte ale alimentației sănătoase este textura și diversitatea. Acest murat rapid oferă:
crocant din ridichi și morcovi
o dulceață delicată din saramură
profunzime aromatică din coriandru, fenicul, muștar și boabe de piper
o notă ușor picantă de la ardeii thailandezi
Această combinație nu doar că are un gust excelent — stimulează digestia, crește satisfacția la masă și face mâncarea mai interesantă. Doar câteva linguri alături pot transforma complet o farfurie simplă. Iar pentru că este un murată rapid, legumele rămân crocante și vibrante, nu moi sau fade.
Este dovada clară că nu ai nevoie de tehnici complicate pentru a-ți ridica mesele la un alt nivel. Uneori, tot ce îți trebuie este un borcan cu legume colorate și crocante, care te așteaptă în frigider.
Iar când acele legume vin direct din propria ta grădină? Cu atât mai bine. Dacă faci această rețetă, privește-o ca pe o invitație: să te joci cu culorile, să cultivi ceva neobișnuit și să-ți amintești că mâncarea poate fi în același timp profund hrănitoare și cu adevărat frumoasă.
REȚETĂ
Ingrediente
Legume
1.200 g ridichi, tăiate bastonașe
300 g morcovi, tăiați bastonașe
150 g ceapă roșie, tăiată julienne subțire
25 g usturoi, tocat grosier
Aromatice & Condimente
5 g semințe de coriandru
10 g boabe de piper întregi
10 g semințe de muștar
5 g semințe de fenicul
4 ardei iuți thailandezi
Lichid pentru murare
1 litru apă filtrată
1 litru oțet alb (sau alt oțet, la alegere)
1 lingură sare
6 linguri zahăr la alegere (sau îndulcitor granulat cu monk fruit pentru o variantă fără zahăr)
Echipament
1 borcan de sticlă curat, de 4 L, cu capac
Instrucțiuni
Pregătirea legumelor Spală bine toate legumele. Dacă sunt organice, poți păstra coaja — asigură-te doar că sunt foarte bine curățate. Taie ridichile și morcovii în bastonașe uniforme, ceapa roșie julienne, iar usturoiul toacă-l grosier.
Pregătirea borcanului Adaugă toate legumele și condimentele direct într-un borcan curat și uscat, de 4 L.
Prepararea lichidului de murare Într-o oală, combină apa, oțetul, sarea și zahărul (sau monk fruit). Încălzește ușor până când lichidul devine foarte fierbinte și începe doar să scoată aburi — nu îl lăsa să clocotească. Dacă este prea fierbinte, legumele se vor înmuia. Ne dorim legume crocante!
Murarea legumelor Toarnă cu grijă lichidul fierbinte peste legumele din borcan, asigurându-te că sunt complet acoperite.
Răcire și depozitare Lasă borcanul la temperatura camerei aproximativ 3 ore, sau până când se răcește complet. Apoi închide capacul și mută-l în frigider.
Idei de servire - Folosește aceste murături rapide ca:
garnitură crocantă
adaos acrișor și fresh pentru salate
topping pentru bowl-uri, sandvișuri sau preparate cu proteină
Ca de obicei, acestea sunt gândurile și ideile mele, nu sfaturi medicale. Te încurajez să îți creezi propriile rețete sau să cauți unele care se potrivesc nevoilor tale. Eu doar îmi împărtășesc rețetele, cu speranța că voi inspira pe unii dintre voi să facă alegeri alimentare mai sănătoase.
Te rog să reții că avem cu toții nevoi nutriționale diferite și că alimentele ne afectează în moduri distincte. Dacă nu ești sigur(ă) care sunt cele mai potrivite alimente pentru tine, nu ezita să programezi o consultație telefonică gratuită.
Cu sănătate,
Ioana